vineri, 30 septembrie 2016

Fa ce faci...dar fa-o cu placere, din placere

De cand suntem mici ni se spune ca trebuie sa facem ceva cand ne facem mari, aici ma refer la cariera, job.

Parintii nostri au tendinta deseori (ca si in cazul meu) sa te indrume, sa-ti 'implanteze' in cap ceea ce si-ar dori ei sa faci, ca urmare a unei nemultumiri sau regret pentru ce nu au putut/reusit sa realizeze ei la inceputurile lor.

E o chestie normala, daca stam sa ne gandim ca isi doresc ce-i mai bine petru noi, copiii lor doar ca, ei nu pot si nu trebuie sa traiasca viata noastra. Ceea ce trebuie sa facem este sa luptam pentru acea cariera sau acel job care ne implineste din aproape toate punctele de vedere.

In zilele noastre, din pacate, cei mai multi dintre noi isi aleg joburile/carierele exclusiv din perspectiva financiara, asta ca urmare a societatii in care traim si, din cauza faptului ca lumea te judeca acum dupa hainele pe care le porti, masina pe care o conduci, intr-un cuvant banii de care dispui.

Acest lucru ne impinge pe multi dintre noi sa facem ceea ce nu ne defineste, nu ne multumeste, doar banii au ajuns sa conteze cand te gandesti sa-ti alegi/schimbi jobul.

Acest lucru l-am facut si eu timp de 3 ani de zile, pana anul acesta inclusiv.

Sunt absolventa de stiinte politice deci, teoretic locul meu este in politica, printre legi si hotarari de guvern. Am facut aceste lucruri, am cunoscut aproape toate procedurile legislative care exista pe la noi, am asistat la sedinte de acest tip deci mi-am pus in practica cunostintele teoretice  dobandite in perioada facultatii.

OK, dar joburile pe care le-am facut nu mi-au adus satisfactia aia pe care o ai de la un job unde chiar iti place ceea ce faci si mai ales crezi in ceea ce faci pentru ca, domeniul politic este un domeniu in care deseori trebuie sa sustii niste lucruri care poate pentru tine suna...foarte ciudat, sa zicem.

Ei bine, cum ziceam intr-o postare anterioara ca m-am reprofilat, am constatat ca, in primul rand, seara cand ajung acasa dupa o zi de 'munca' nu mai simt acea oboseala sfasietoare pe are o resimteam pana acum. Imi dau seama ca mersul la job nu mai reprezinta asa un chin, o povara de genul 'off, iar trebuie sa merg maine la munca' sau, duminica seara sa ma gandesc cu groaza ca ziua de maine inseamna inceputul unei alte saptamani de...MUNCA.

In felul asta iti dai seama ca ceea ce faci chiar faci cu placere si te implineste si din punct de vedere spiritual, emotional sau cum vrei sa-i zici. Poate parea ca vorbesc din carti dar chiar asta simt si celor dintre voi carora le place ceea ce lucreaza in momentul asta stiu la ce ma refer.

Cred ca secretul este ca fiecare zi sa fie diferita si sa te provoace din toate punctele de vedere.
Sau, daca consideri ca ceea ce ti-ar placea tie sa faci nu constituie un job fa-o ca pe un hobby, este o modalitate super ca s ate relaxezi si sa te simti bine dupa o zi de munca :)

Ca sa nu mai spunem ca multi au reusit sa-si transforme hobbyurile in afaceri foarte profitabile :)

Deci, acestea fiind spuse, chiar daca jobul pe care-l ai in momentul asta nu te multumeste gaseste-ti un hobby, in caz ca nu ai deja si, cine stie, poate intr-o zi il vei transforma in jobul visurilor tale si nu va mai trebui sa 'induri' ceva ce nu iti ofera satisfactie.

joi, 29 septembrie 2016

Ce nu te omoara te face mai puternic

Sunt convinsa ca ai auzit asta de multe ori, ca si mine dealtfel. Pot spune chiar de ultima perioada, aici ma refer la ultimii 2 ani in care am avut de-a face cu o multitudine de schimbari in viata mea, unele de natura personala, altele de natura profesionala. 

Evident ca in prima faza m-am panicat, inainte eram genul de persoana care nu concepea ideea de a iesi din zona de confort, cred ca nici nu prea stiam ce inseamna acest lucru :))

Ei bine, am trecut cum spuneam prin niste intamplari in ultimul timp care m-au fortat sa ies din zona de confort si, in momentele acelea eram atat de confuza incat habar nu aveam cum sa reactionez, nu mai eram sigura de nimeni si de nimic, totul parca era in ceata pentru mine, eram aproape paralizata, nu mai stiam ce am de facut cu viata mea. 

Acesta a fost, cum ii spun eu, momentul 'de clic' din viata, un moment de rascruce in care am inceput sa ma analizez la modul cel mai serios, de fapt atunci am inceput eu sa inteleg mai multe despre mine. Pana atunci, cum spuneam, cred ca traiam putin din inertie, nu-mi puneam prea multe intrebari legate de nimic, luam totul ca atare. Intr-un fel, era un lucru bun pentru ca poate imi faceam mai putine probleme legate de mine si de viitorul meu, in schimb acum am invatat sa 'overthink' cum se zice, dar ma tratez de asta :))

A fost o perioada, mai ales la fostul job in care am fost putin coplesita de feedback-uri negative din partea tuturor, incepand de la familie si terminand cu sefii. Dintr-o data parca nimic din ceea ce eram, ce stiam nu mai era suficient pentru nimeni si, cel mai grav, incepusem sa-mi pierd increderea in mine si in capacitatile mele intelectuale. 

Ei bine, din fericire, acea perioada a trecut iar eu ma simt mult mai bine din acest punct de vedere, odata datorita faptului ca mi-am schimbat locul de munca si nu mai trebuie sa fac fata zi de zi acelorasi tensiuni si presiuni si, pentru ca m-am redescoperit. 
In momentul de fata ma ocup cu un domeniu care efectiv imi ofera multa energie, invat lucruri noi, cunosc oameni noi si, cel mai important, in fiecare zi noile persoane aparute in viata mea  nu inceteaza sa ma motiveze nu numai din punct de vedere profesional ci si personal. Asa ca zi tu ca nu este atmosfera ideala de la un loc de munca...:)

In al doilea rand am invatat intr-un timp destul de scurt foarte multe lucruri despre mine si despre ce-mi doresc cu adevarat. 

Sigur, nu pot sa spun ca toate problemele mele au disparut cu aceasta ocazie doar ca acum abia cred ca am atitudinea necesara pentru a le infrunta mai bine si mai rapid. 

Poate este tardiv dar simt ca lucrurile abia acum incep sa se aseze pentru mine. Am invatat sa spun 'nu' si sa nu mai imi fie teama de anumite reactii ale diverselor persoane care oricum apar, am invatat ca oamenii intotdeauna vor comenta, barfi, niciodata nu vei fi pe placul tuturor. 

Deci, am descoperit in mine ca nu posed acea rezistenta la schimbare care creaza probleme multora. Cum se spune, schimbarile sunt intotdeauna de bun augur. 

Asa ca, daca se pune problema sa faci o schimbare majora in viata ta go for it, sigur, dupa ce cantaresti foarte bine situatia. Zona de confort este cum ii spune si numele 'foarte confortabila':) dar satisfactiile vor intarzia sa apara pentru ca rutina, crezi sau nu, este cel mai mare dusman al omului. Te impiedica sa iti demonstrezi in primul rand tie de ce esti capabil si ce iti doresti. 

Stiu ca este greu sa te urnesti si sa faci lucruri noi de care probabil iti este teama dar, gandeste-te ca este singura modalitate sa te autodepasesti. Dar si cand o faci satisfactia este pe masura. 

Cu toate ca este  joi, iti urez weekend placut, fii deschis la schimbari si fii open-minded :)

marți, 27 septembrie 2016

Relatiile sec XXI


Poate parea putin ciudat ca scriu acest articol dar, femeie fiind, cred ca pot comenta in mod obiectiv comportamentul femeilor din ziua de azi, aici ma refer la prietene de-ale mele si/sau cunostinte de sex feminin. 

De nenumarate ori am observat o diferenta insemnata intre felul in care privesc eu lucrurile in general si felul in care prietenele mele mi-au raspuns/feedback legat de lucruri mai mult sau mai putin semnificative. 

De pilda, cand vorbesc cu o prietena sau simpla cunostinta (femeie desigur) inevitabil se ajunge la subiectul barbati, a se intelege cei care au trecut sau trec prin viata noastra. 
La inceput mi se parea cumva ‘fun’ sa facem schimb de pareri in materie de relatii/intalniri pana de curand cand am realizat ca, din pacate, nu ma ‘imbogatesc’ in niciun fel aceste experiente de ‘sharing’ de opinii, in sensul ca in loc sa aflu lucruri noi, interesante, care eventual sa-mi dea de gandit dimpotriva. aud aceleasi pareri si sfaturi mai mult sau mai putin constructive. 

Din pacate, femeile din ziua de azi (me included maybe) nu au inteles ca relatiile de dragoste nu merg ca unse intotdeauna si ca noi chiar suntem mai complexe decat barbatii, au senzatia ca acestia ar trebui sa le ghiceasca fiecare gand sau sa le interpreteze fiecare grimasa sau comportament. 

Ei bine, este total GRESIT!

Pare-se ca femeile continua sa faca aceleasi greseli over and over again, asteptandu-se in schimb la rezultate diferite, nu-i asa ca e ceva ciudat? :p

In al doilea rand, femeile mai fac o mare greseala, si nu cred ca e doar opinia mea. Este vorba despre ‘renegarea’ (stiu ca suna dur dar asa il cataloghez), modul in care o femeie care se afla (din nou) intr-o relatie ‘uita’ efectiv de viata ei de dinainte, si aici ma refer la prietene si intreaga ei viata. Cum intra intr-o noua relatie femeia dintr-o data are aceleasi preocupari ca si ‘alesul inimii’, acelasi comportament, gesturi. Parca isi pierde identitatea de dragul acelei persoane. 

Din nou, total GRESIT!

Ca mai apoi, cand din pacate se incheie acea relatie, brusc 'isi aminteste’ca are prietene si organizeaza o iesire, ca in vremurile bune, in care plange pe umarul prietenelor si repeta la nesfarsit ce greseala a facut respectivul cand a parasit-o (ca sa nu zicem nesimtitul :P). 

Fetelor! ce-i comportamentul asta? Chiar asa ne facem pres pentru oricine cu care ne combinam? Unde ne este demnitatea? Pai daca ne lasam cucerite atat de usor, cum te astepti ca respectivul sa te respecte intr-adevar, mai mult, cum te astepti ca el sa-ti ramana fidel pe o perioada mai indelungata de timp si sa nu plece de indata ce atractia fizica da semne ca se scurge incet, incet?

Multe femei, din cate am auzit, dispera din cauza faptului ca stiu ca sunt in numar mai mare decat barbatii. Ok, este un fapt cunoscut dar NU este un motiv pentru ca sa renunti la demnitate si la totul cu care te identifici ca persoana de dragul….cuiva. Si inca ceva, daca omul nu te place/apreciaza pentru ceea ce reprezinti poate este cazul sa-ti pui intrebari legate de viitorul vostru impreuna (daca poate exista asa ceva). Altfel, pana cand poti sa joci rolul persoanei indragostite, chiar si dupa ce dispare starea aceea de euforie? Pentru ca, esti constienta ca la un moment dat obosesti, nu mai poti sa induri un comportament nepotrivit, o atitudine nepotrivita a omului pe care-l numesti iubit, mai rau, sot. 

Cred ca in momentul in care femeile vor intelege ca o cucerire facuta pe o perioada limitata de timp nu merita atatea sacrificii ca si o relatie adevarata cu un om adevarat din toate punctele de vedere, lucrurile se vor aranja intr-adevar cum trebuie si va disparea acest stres care exista la ora actuala in (prea) multe cupluri. 

M-am referit pana acum numai la femei pentru ca, personal, le consider responsabile pentru haosul care a pus stapanire pe tot ce tine de capitolul relatii, dragoste si sex. Parerea mea este ca femile recurg la mult prea multe compromisuri pentru a intra in relatii care nu le definesc, este vorba doar de a se proteja de ideea de ‘a nu fi singura’, singuratea a devenit un fel de ‘bau-bau’ pentru multi dintre noi, femei si barbati deopotriva. Multi prefera, cum spuneam, sa se angajeze in relatii total nepotrivite doar pentru a spune in gura mare sau a se amagi ca sunt intr-o relatie. 

Vezi bine ca nu i-am ocolit pe barbati, in tot tavalugul asta au si ei partea lor de vina, cum ar fi, au uitat cum sa lupte pentru femeia pe care o iubesc, unii au uitat ce inseamna respectul fata de femeie (aici e vina femeii care permite, of course) si unii au uitat ce inseamna seriozitatea fata de o femeie. Mi se intampla sa intalnesc multi barbati care ’n-au chef’ de relatii sau nu MAI au. 

Ce inseamna asta? Eu o traduc prin ‘nu mai am chef de viata’. Ba mai mult, sunt foarte nehotarati in momentul in care cunosc pe cineva care ar putea reprezenta partenera ideala pentru ei, daca pentru unii dintre ei s-a nascut acea persoana….treaba asta cu nehotararea eu nu o inteleg, adica ori iti place persoana ori nu. Este foarte simplu, in fond nu trebuie s-o iei de nevasta, dar pana nu incerci cum poti stii daca e bine sau nu?

In fine, am scris acest articol pentru ca este un subiect care ma framanta de ceva timp, in sensul ca nu-l inteleg, ma refer si la femei si la barbati. Pe langa asta, consider ca sunt niste probleme cu care ne confruntam zi de zi, dar care n-ar trebui sa existe, ma refer la oamenii cu varste intre 25-30 de ani. Sigur, este ca adevarat ca lucrurile s-au schimbat  radical fata de cum erau pe vremea parintilor nostri. Apropo de acea perioada am citit pe Facebook o chestie foarte draguta, o persoana tanara ca si noi intreba o persoana mai in varsta ce s-a intamplat in zilele noastre, de ce atat de multe relatii ajung sa se sfarseasca atat de repede. Iar persoana a dat un raspuns extraordinar…de simplu si complet si de sincer: ‘pe vremea noastra cand ceva se strica incercam sa reparam, nu aruncam’. 


De-aici trage tu concluzia :)

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Ce (mai) inseamna sa fii sexy?

Cam asa suna titlul unui articol dintr-o revista pe care am citit-o recent. 

Nu sunt fan reviste de-astea glossy (decat daca au vreun cadou interesant si util) :)) cuprins in pretul revistei dar altfel, spre deosebire de anii trecuti nu ma mai dau asa in vant dupa orice numar nou care apare. 

Revista despre care vorbesc este pentru prima oara cand o citesc, apropo e vorba despre un supliment gratuit :)) mi s-a parut interesanta sa o rasfoiesc pentru ca aborda acest subiect tabu dar totusi interesant dupa parerea mea, in scop educativ bineinteles. 

Cum spune si titlul se vorbeste despre ideea de sexiness, citatndu-i pe cei care au scris-o. 

Intr-adevar, la ora actuala ideea de a fi sexy a capatat si capata tot mai multe conotatii care de care mai traznite, as zice eu. Daca ma intrebi pe mine, sexy sunt oamenii care te cuceresc din prima, nu stiu daca e vorba numai de carisma, asta o traduc prin popularitate, ci sex-apealul pe care il au unii si pe care ti-l transmit cu viteza suntetului in momentul in care interactionezi cu ei. 

Este vorba despre acel je-ne-sais-quois, pe care ti-l transmite cineva (barbat/femeie) in primul minut, deci doar din comportament si gestica atentie, fara sa-ti vorbeasca despre….fizica cuantica :)) 

Si, cel mai important lucru, fara sa-si dezveleasca prea mult pielea, valabila in cazul femeilor care, nu stiu de ce, au senzatia ca pot fi considerate sexy numai in acest fel. 

In acest articol se vorbeste mult despre atitudinea sexy pe care multi dintre noi o au deja, doar ca din cauza presiunii societatii in care traim si care pune accent mult prea mare pe lucrurile materiale (haine, machiaj, coafura, etc) uitam ca o avem deja. Si aici ma refer la lucrurile pe care le stim despre noi si cu care ne mandrim cu adevarat si, din pacate ajungem sa le ascundem pentru ca nu ne mai incredem in ele, acceptam sa fim manipulati de catre canalele media si bineinteles, ce zice lumea, si sa achizitionam fel de fel de lucruri materiale in care ne punem noi speranta ca ne vor face mai sexy in ochii celorlalti. 

Deci, oameni buni! adevarul este ca ‘cheia’ de a fi sexy (daca pot spune asa) a fost si este chiar la noi. Asa cum scrie si in revista respectiva, increderea in sine este cea mai dovada ca poti fi considerata o persoana sexy. 

Sigur, nu minimizez efectul hainelor/accesoriilor/machiajului/coafurii, dar astea iti dau doar un plus de sexiness ;) si btw, daca nu stii sa le porti asa cum trebuie, poti sa-ti iei adio de la ideea de a fi perceput/a asa cum iti doresti de fapt, este foarte important mesajul pe care il transmiti, dincolo de orice tendinta de moment. 

M-a bucurat foarte tare sa citesc acest articol pentru ca sincer, ma simt bombardata de toate informatiile care circula legate de aceasta idee obsedanta de a fi sexy non-stop

Bine, pe de alta parte, consider ca ideea a capatat acest nume nou (nr.sexy) de la binecunoscutul mod de a te prezenta lumii intregi si anume, de a fi ingrijit si de a te iubi pe tine, mai exact de a te respecta tu insuti. Cumva, cred ca de-aici a plecat ideea de a fi mereu cat mai sexy


Acestea fiind spuse, dat fiind ca a venit weekendul iti doresc sa ai cele mai sexy aparitii in timpul iesirilor la distractie din timpul tau liber ;)

marți, 20 septembrie 2016

Ce inseamna scrisul pt mine?

In primul rand imi pare bine ca primesc feedback-uri din partea voastra legate de articolele postate pe blog. 

Chiar va multumesc pentru faptul ca nu ramaneti indiferenti la subiectele abordate de mine in cadrul articolelor ba mai mult, tineti sa-mi impartasiti parerile voastre prin mesaje private. 

M-ati intrebat cum de m-am apucat de scris, mai exact cum de am avut si am acest curaj de a-mi expune in mod public parerile. 

Ei bine nu mi-a fost usor, dupa cum spuneam si in dscrierea blogului chiar mi-a luat ceva timp sa fac acest pas. Dar l-am facut si ma bucur foarte tare, in primul rand pentru ca, pentru mine reprezinta o modalitate de a ma ‘descarca’. Da, am descoperit ca pe mine ma ajuta scrisul sa ies din nebunia in care traim zi de zi, stresul acumulat din timpul fiecarei zile. 

Referitor la ‘curajul’ de a ma exprima in mediul public, a fost dorinta de a impartasi cu voi, cei de varsta mea (in jur de 30 de ani chiar si peste), unele lucruri de care ne lovim zilnic si in ce masura acestea ne afecteaza vietile. 

In al doilea rand, consider ca in cadrul emisiunilor TV si nu numai sunt promovati oameni care apar pe sticla sau scriu articole si care nu sunt nici pe departe niste genii sau nu stiu ce minti luminate, ba dimpotriva (poate sunt rea) asa ca, fiind constienta sau suficient de constienta de potentialul meu de ce mi-ar fi teama de a-mi impartasi parerile in spatiul public…:)

In acest context, consider ca printre noi se afla atatia oameni inteligenti carora le este jena, poate chiar teama sa-si exprime parerile pentru a nu se face de ras si-n felul acesta sa se simta inconfortabil din cauza ca au indraznit sa se exprime. 

Ei bine, mi-as dori ca prin intermediul acestui blog, acei oameni sa capete curajul de a iesi in fata si de a ne ‘lupta’ impreuna cu lumea in care traim, un sistem aflat in haos si in general, o lume aflata in degringolada care din pacate nu pare sa se indrepte in directia corecta. 


Acestea fiind spuse va astept in continuare feedback-urile legate de articolele pe care le postez si cele postate si, cel mai important, NU va fie teama sa va exprimati :)

Generatia Y

In sfarsit am citit un articol (mai) obiectiv decat toate articolele citite pana acum de pe bloguri, articole din ziar, facebook nu mai zic. 

Este vorba despre un articol in care se explica mai detaliat ce se intampla cu generatia nascuta in perioada anilor ’70/’80, din care fac parte si eu, o generatie care in momentul de fata este asaltata din toate partile de mesaje, fie negative referitor la tot ce ne inconjoara, fie etxrem de motivante din partea celor care si-au facut un business din life coaching. Aici ma refer la toate acele articole in care ti se spune cat esti de special fata de toti ceilalti si de ce TU trebuie sa spargi toate tiparele, sa incalci toate regulile si asa mai departe, pe scurt te invata sa ai anumite asteptari (adesea nerealiste) referitor la ce poti sa faci in mod practic pentru a-ti face viata mai frumoasa si anume, sa ai un job care sa te motiveze, o familie frumoasa, sa te bucuri de viata. 

Asa cum ai mai citit pe blogul meu, sunt foarte de acord cu faptul ca trebuie sa ajungi sa fii impacat cu tine ca om dar desigur sa faci tot ce poti ca sa ai parte de cele mai frumoase lucruri in viata, ai doar una vorba aia. 

In schimb, ceea ce nu ti se spune in aceste articole/emisiuni online este cum functioneaza acest mecanism al asteptarilor si al constientizarii realitatii in care traiesti, pana la urma asta conteaza, corect? doar nu traiesti nici in filme care se termina mereu cu happy end si nici intr-o alta realitate. 

Ei bine, consider ca acest articol peste care am dat, pe mine cel putin m-a incantat si mi-a transmis o stare reala daca pot s-o numesc asa, o stare pe care mi-o recunosc in ce priveste asteptarile mele, mai mult sau mai putin realiste, pe care le-am avut si inca le am legat de job, viata sociala, personala, etc. 

Facand o paranteza la ceea ce spuneam, cred ca cel mai greu lucru pe care i-l poti cere cuiva sa faca este sa se evalueze singur, in mod obiectiv. Am observat ca oamenilor le este efectiv teama sa se priveasca din exterior si sa-si vada atat defectele cat si calitatile. 
Le-am pus in aceasta ordine pentru ca la toti ne este (aproape) cel mai usor sa ne scoatem in evidenta calitatile mai apoi defectele. Spun ‘aproape’ pentru ca, nu stiu daca ai observat, dar multora le este greu sa vorbeasca in primul rand despre ei insisi. In momentul in care, la un interviu si nu numai, sunt rugati sa se autocaracterizeze in max 3/5 cuvinte in prima faza va fi un blanc, in mintea lor in primul rand apoi la ce vor spune interlocutorului. 

Consider ca asta este o problema majora cu care ne confruntam in ziua de azi, atata vreme cat iti este atat de greu sa-i spui cuiva care sunt calitatile tale (motivul pentru care conform articolelor motivationale te consideri asa special) ce sa ne mai miram ca-ti este teama sa-ti vezi tu insuti defectele ca mai apoi sa le corectezi. 

Referitor la defecte, cum spuneam, atata vreme cat nu esti sigur nici macar de calitatile tale cum ai putea sa-ti recunosti defectele…ca sa nu mai spunem de ego care se pare ca pe unii ii acapareaza intr-o asa maniera ca ajung chiar sa se convinga ei insisi ca nu au defecte :)

Sigur, este o mica exagerare dar, problema ramane inca nerezolvata pentru multi dintre noi, cum ne autoevaluam?

Cred ca un prim pas ar fi sa fii capabil sa fii suficient de sincer cu tine si sa iti recunosti defectele, pe care dealtfel toti le avem. Cel mai sigur, le scrii pe o hartie. Eventual daca ai face 2 coloane, una cu calitati si una cu defecte, ar fi super dar repet, fii 100% sincer cu tine. In acel moment nu te vede nimeni, nu te aude nimeni, nu ai motive pentru care sa te ascunzi. 

Ei bine, dupa un astfel de exercitiu altfel te poti autocaracteriza cand ti se cere acest lucru. Si nu e vorba numai despre autocaracterizare la cerere, ci de a afla in primul rand tu cine esti ca persoana, apoi sa-ti setezi asteptarile in functie de rezultatul obtinut pentru ca, dau un exemplu retoric, degeaba iti doresti sa devii director de banca daca tu nu ai nici cea mai vaga idee despre banking :)


Sa ai o saptamana pe masura asteptarilor dar atentie la crearea propriilor deziluzii :)

miercuri, 14 septembrie 2016

Tu esti perfect. Inidferent ce-ti spun ceilalti

Asta mi-a transmis cineva azi, inainte de inceperea activitatii.

Ce sa zic, daca as primi astfel de mesaje optimiste la inceputul sau macar pe parcursul fiecarei zile, de acum inainte, tonusul meu cred ca ‘ar suferi’ mari schimbari :)

La inceput am luat lucrurile putin in ras, spunand ca nu este deloc gresit sa gandesti astfel despre tine insuti insa, sa transmiti acest lucru altor persoane sigur vei fi perceput ca egocentrist, ingamfat, egoist si alte asemenea atribute. 

De asemenea, cand am auzit acest lucru m-am gandit automat la un articol postat ceva mai demult referitor la parerea noastra despre noi si cum ne percep ceilalti in aceasta privinta. 

Dupa ce am trecut de impactul pe care vorbele persoanei respective le-au avut asupra mea, mi-am dat seama ca nu este nimic gresit sa gandesti astfel despre tine, mai ales in momentele in care esti ‘in pericol’ sa iei lucrurile mult prea personal si evident, sa-ti faci practic singur rau. 

De fapt, in discutie era vorba despre un caz dramatic si foarte real, o persoana care suferise in trecut de o boala incurabila si care, dupa ce renuntase din punct de vedere mental sa mai lupte cu boala (mentionez ca nu incercase niciun tratament de vindecare) a intrat in coma. 

Si, aici deja lucrurile par desprinse dintr-un film, persoana a trecut in lumea celalata unde totul era perfect, se simtea perfect (se vindecase de boala) si, tragi-comic, nu mai voia sa se intoarca printre noi dar, probabil ca ai vazut si in filme ca acest lucru este imposibil. 

Ei bine, cand respectiva persoana si-a revenit, s-a vindecat ca prin minune si, de-atunci, a trait numai pe principiul care poarta titlul articolului. 

Asa ca, fara sa fie vorba de a trece printr-o experienta similara, Doamne fereste, traieste ca si cand maine nu ar mai exista, bolile sunt pericolele care ne pandesc la tot pasul, ca si moartea dealtfel. 

Dar, nu vreau sa vorbesc prea mult despre astfel de lucruri dramatice, ne lovim de ele la tot pasul ci, vreau sa intelegi ca viata trebuie traita asa cum iti doresti, cum iti place, sa faci numai ceea ce te face fericit si te implineste ori de cate ori ai ocazia. 

Aceasta poveste pe care am auzit-o azi mi-a (re)deschis ochii asupra acestui aspect EXTREM de important pe care se pare ca-l uitam de prea mute ori sau il scapam din vedere. 

O viata avem si trebuie sa o traim asa cum ne place INDIFERENT de ce spun ceilalti. 

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Mentalitatea-factor important in calea progresului

Acest titlu este rezultatul gandirii mele in incercarea de a afla care este secretul celor care au reusit in aceasta viata, cei care au rezultatele pe care si le-au dorit si cei care inca le cauta sau doar viseaza la ele cu ochii deschisi. 

Am ajuns la aceasta concluzie discutand cu diversi care fie mi-au explicat cu lux de amanunte cum isi traiesc viata si unde-si doresc sa ajunga si, cei care au fost mai zgarciti cu explictiile dar le-am observat faptele si modul in care isi traiesc viata. 

In general, am observat ca marea masa de oameni doar viseaza la un trai mai bun, o viata mai buna in general, dar fara sa faca ceva practic, de exemplu sa avanseze de la stadiul de a visa la a proceda intocmai cum isi imagineaza ei acest vis. 

Si mai este bineinteles cealalta categorie a oamenilor care, cum ziceam, lasa faptele sa vorbeasca in locul lor. 

Ei bine, ultima categorie mentionata in general are parte de cele mai multe si mai mari realizari pentru ca, in loc sa vorbeasca despre ceea ce au de facut prefera sa nu piarda nicio secunda si sa se apropie de ceea ce isi doresc, cat mai repede. 

Acestia sunt genul de oameni care se lasa condusi de ideea timpul costa bani

Sigur, asta este doar o vorba, eu personal nu consider ca in viata  cel mai important este sa faci din bani un scop in sine dar, pe de alta parte, stim cu totii ca viata fara bani din pacate nu se poate, mai ales in lumea in care traim. 

Trecand de la oamenii obisnuiti care si-au realizat visele sau inca incearca, as vrea sa mentionez situatia in care se afla poporul roman la ora actuala. 

Ai observat si tu ca peste tot intalnesti oameni nemultumuiti de diverse lucruri din viata lor, in topul nemultumirilor aflandu-se calitatea vietii pe care o duc. 

Este normal sa-ti doresti mai mult, face parte din procesul de evolutie dar, gandeste-te ce ai fi dispus sa faci pentru ca ceea ce-ti doresti sa devina realitate. 

Asta este, dupa parerea mea, marea problema a acestui popor. Ne place sa visam dar cand sa trecem la fapte….vorba aceea teoria-i teorie, practica ne omoara!

Bun, dar ce facem ca sa iesim din cercul asta vicios?

Tu, care citesti aceste randuri, te-ai gandit ce sa faci practic pentru ca sa-ti faci viata mai frumoasa? 

Te-ai gandit ce ar trebui sa faci pentru ca visele tale sa devina realitate?

Probabil vei spune ca este drumul prea lung, ca n-ai rabdare, poate nu stii nici de unde sa incepi, pe scurt vei gasi tot felul de scuze. Din pacate scuzele inventate chiar de noi ne pun adesea bete-n roate. 

Ok, dar totul are un inceput pana la urma. Asa cum scoala primara a fost inceputul perioadei tale de studiu asa poti incepe cu lucruri mici care sa te conduca la scopul final. 

Extrapoland, ziele trecute ma gandeam de ce, noi ca tara, ne aflam unde suntem? 

De ce state care nu beneficiaza nici pe departe de ceea ce avem noi, ma refer la istorie, relief si multe alte calitati (trebuie sa recunosti ca fata de altii avem multe)?

Si am ajuns la concluzia ca noua, romanilor, ne lipsesc: 

- mentalitatea in primul rand 

- motivatia de a arata de ce suntem in stare 

- respectul de sine 

si, de ce sa nu recunoastem 

- dorinta de munca

Probabil ca multi o sa-mi sara in cap la ultima mentionata dar asa este. Adevarul doare dar, din pacate, pentru noi cantitatea conteaza mai mult decat calitatea. 

Am ales mentalitatea pe prima pozitie pentru ca ne lovim de ea tot timpul. Din pacate, poporul roman nu gandeste ca un popor invingator asa cum ar trebui si cum de fapt merita. 

Istoria ne sta drept marturie. Mereu avem tendinta sa plecam capul in fata te miri cui si te miri in ce situatii, ne ghidam prea mult dupa vorba 'Capul plecat sabia nu-l taie'. 

S-a impamanteit ideea de a sta mereu in defensiva fara sa ne aparam drepturile si de a cere ce ni se cuvine. 

Avand aceasta mentalitate nici nu aveam cum sa ajungem prea departe deci, e timpul sa o schimbam. 

Respectul de sine este alt aspect la care consider ca mai avem inca mult de lucru. Din cauza lipsei de respect fata de noi, am acceptat sa devenim cum se spune, lumea a doua. Am acceptat ca alte tari sa ne impuna ce sa facem, cum sa ne comportam, ce emisiuni sa urmarim, ce muzica sa ascultam.  

Mai ales ca acceptam sa fim condusi de tari care nu ne ajuta sa ne dezvoltam ci dimpotriva, fac orice este posibil pentru ca noi sa renuntam la tot ce mai avem de dragul importului. Practic am devenit piata de desfacere pentru produsele altora, in loc sa producem lucruri care ne-au consacrat in vremurile trecute. 

Ideea este ca, daca nu am facut-o deja, ne pierdem identitatea intr-un ritm alarmant. 
Acceptam nonsalant sa ni se spuna ca nu suntem buni, ca ar trebui sa ne parasim tara pentru un trai mai bun, s.a.m.d. Mentionez ca cel mai adesea aud lucrurile astea la TV, radio, presa scrisa. 

Este normal sa acceptam aceste lucruri? 

NU, nu este.

Asa ca iti propun, chiar daca la nivel inalt lucrurile sunt ceva mai complicate, tu ca persoana invata sa traiesti cum iti doresti, tu sa alegi ce muzica asculti, ce emisiuni vezi la TV. 

NU-i mai lasa pe altii sa-ti impuna stilul de viata, de comportament, stilul de a te imbraca, s.a.m.d. 

NU accepta sa fii ca ceilalati de dragul de a fi acceptat pentru ca asa ajungi sa devii un omulet dintr-o masa mare de oameni usor de manipulat, fara personalitate, fara viitor. 

Gandeste-te weekendul acesta la cele citite si incepe ziua de luni si noua saptamana cu forte proaspete pentru a reusi sa-ti atingi obiectivele si de a-ti implini propriile vise, nu ale altora. 

TU esti propriul stapan si nu accepta niciun compromis in acest sens!


Weekend placut!

vineri, 9 septembrie 2016

Atmosfera la birou- in ce masura conteaza?

Este un subiect intens dezbatut mai ales in job description in momentul in care aplici pentru un job. Acolo ti se specifica mediu de lucru placut dar, si rezistenta la stres. 

Sunt de acord ca uneori mai ai si momente stresante, ca asta e, dar cred ca intre mediul placut si rezistenta la stres, viitorul angajat trebuie sa fie constient in primul rand de atmosfera pe care o intalneste in cadrul companiei/institutiei unde doreste sa se angajeze. 

Poate la inceput pare ceva insignifiant sau superficial dar trebuie sa mentionez ca este total gresit sa gandesti asa. 

Si ma voi lua pe mine ca exemplu. 

La ultimul loc de munca atmosfera de-acolo lasa de dorit, cum intrai pe usa plutea o tensiune pe care o puteai taia cu cutitul, peste tot vedeam numai fete incruntate, parca mereu exista cate o mare problema. 

Era vorba despre o institutie publica unde, ca peste tot  intalnesti diverse tipuri de oameni, fiecare cu backgroundul lui, personalitatea lui, s.a.m.d. 

La asta te poti adapta intr-un final insa, ce faci cand intalnesti un sef sau sefi toxici?

Asta a fost pentru mine marea provocare si asta este problema mea cea mai mare in general, nu vorbesc numai de sistemul public. 

Mi se pare foarte periculos si nedrept pe de alta parte, cand ajung in functii cheie, foarte importante, acei oameni care habar nu au cu ce se mananca un domeniu. Oameni care, odata ajunsi sa zicem sefi/directori au senzatia ca sunt automat mai destepti decat subalternii lor, nu exista comunicare, ca sa nu mai zic de spirit de echipa sau fair play. 

Cred ca ar trebui, ma refer la cei care ocupa asemenea functii sa inteleaga ca, pe langa faptul ca asta nu ii face mai destepti decat ceilalti sau 'mai cu mot', nu le ofera dreptul de a naste tensiuni in cadrul companiei. 

Am auzit ca se intampla foarte des acest lucru in companiile multinationale, daca lucrezi intr-un loc de genul acesta fie ai observat fie ma poti contrazice, cei aflati in functiile de conducere doresc sa induca sentimentul de competitie acerba printre subalterni. Iar acest lucru, data fiind natura omului, naste disensiuni, discutii, poate ajunge chiar la ura intre acestia. 

De ce? De ce tu ca sef sa faci acest lucru?

Gandeste-te in primul rand ca astfel scade dramatic eficienta angajatului si implicit aduce o contributie  negativa la dezvoltarea companiei. 

Pe de alta parte, in loc sa te gandesti la tine ca la un sef, gandeste-te ca esti un lider, liderul departamentului/serviciului din care faci parte si, in loc sa creezi aceasta tensiune, dupa parerea mea gratuita, mai bine motiveaza-ti subalternii. Gandeste-te ca la inceput erai ca ei si incercai din greu sa ajungi unde esti acum, aplica principiul ‘nu uita de unde ai plecat’ ;)

Deci da, consider ca atmosfera de la locul de munca fie te motiveaza sa-ti faci treaba cat mai bine si sa ai satisfactii din ce in ce mai mari fie, ajungi sa devii frustrat, sa faci totul in scarba si sa ajungi per total sa vezi lucrurile numai in nuante de gri sau direct negru. 


Acestea fiind spuse azi, vineri, ultima zi din saptamana de lucru, daca esti angajat gandeste-te cum ai putea crea o atmosfera placuta la locul de munca sau daca ocupi o functie de conducere, cum ai putea sa-ti motivezi subalternii si astfel, criticile pe care le aduci sa fie interpretate in mod constructiv mai degraba decat observatii de natura sa se simta descurajati poate chiar ofensati.  

miercuri, 7 septembrie 2016

Prima impresie chiar conteaza!

De multe ori mi s-a intamplat si inca se intampla sa intalnesc oameni din diverse paturi sociale, tipuri de personalitate s.a.m.d. 

Dealtfel, si prietenii mei, persoanele cu care ma intalnesc si cu care tin legatura pe diverse cai in mod constant provin din diverse medii. 

Asta cumva m-a…..impiedicat, daca pot sa spun asa sa fac parte dintr-un anume grup de prieteni cu care sa ma intretin in timpul liber. 

Dar, nu despre asta intentionez sa scriu ci despre impresia pe care ti-o lasa prima data o persoana pe care abia ai cunoscut-o.

Cati dintre oamenii de care esti inconjurat ti-au lasat, chiar din primul minut de cunoastere, o puternica impresie placuta sau mai putin placuta?

Pana acum consideram ca e discriminator sa gandesti in felul asta, mai ales ca oamenii au, de multe ori, zile mai putin bune dar, in care li se intampla sa intalneasca oameni noi. Cred ca, cumva, le acordam prezumtia de nevinovatie si, chiar si acum, cred in acordarea celei de-a doua sansa. In fond, cu totii o meritam, nu?

Subiectul articolului il reprezinta contactul vizual in timpul unei conversatii, lucru la care eu personal  tin foarte mult si, intr-un fel face diferenta intre o persoana cu care sa-mi doresc sa ma intalnesc si a doua oara sau dimpotriva. 

Este vorba despre o intalnire intre mine si o cunostinta foarte cu care am vorbit despre mai multe lucruri. OK, toate bune pana aici, am schimbat impresii. 

Insa, ceea ce m-a deranjat cel mai tare in timpul acestei conversatii a fost lipsa contactului vizual de care persoana in cauza a dat dovada. 

M-a facut sa ma indoiesc de cele povestite si nu in ulimul rand despre importanta pe care mi-o acorda, in primul rand ca si prieten apoi ca si interlocutor.  

De fapt, importanta care-ti este acordata este mult mai importanta decat subiectul in sine dezbatut. Ar trebui sa acordam o importanta deosebita in primul rand interlocutorului si abia dupa povestii in sine pentru ca de aceea alegem sa vorbim cu acea persoana si nu alta, nu?

Cred ca, mai ales  prima data cand cunosti o persoana este foarte important pentru aceasta cum o faci sa se simta. Consider ca este factorul determinant in conditiile in care doresti sa stabilesti o relatie cu aceasta pentru ca, ea te va trata exact la fel cum ai facut-o tu sa se simta. 

Revenind la situatia despre care iti povesteam probabil ti-ai dat seama ca nu voi mai merge sa ma vad cu persoana despre care iti povesteam cu acelasi entuziasm ca zilele trecute. 

De asemenea, probabil voi fi foarte atenta la subiectele pe care le voi aborda, mai ales daca sunt mai sensibile si delicate pentru mine, pentru ca voi fi constineta ca nu ma considera o persoana atat de importanta pentru ea, ca urmare nu doresc sa ma deschid in fata cuiva care nu ma respecta asa cum o fac altii. 

Sigur, nu iti recomand sa faci o astfel de ‘curatenie’ printre cunostinte pentru ca, in fond traim printre oameni si trebuie sa fim flexibili dar, daca simti ca vorbesti cu o persoana care nu iti acorda atentia pe care o meriti poate este cazul sa te mai gandesti daca ai de gand sa o numesti 'prieten/a' 

Dupa cum probabil stii, este foarte important sa stii sa iti alegi prietenii pentru ca acestia te influenteaza la modul inconstient mai mult decat iti poti imagina. 


Sa ai o saptamana placuta in continuare si keep eye contact cat de mult poti ;)