Fair-play-ul sau diplomatia

Ca o continuare la show-ul investirii lui Trump, nu stiu cata lume a observat ce s-a intamplat inainte de investirea noului presedinte american, ma refer mai exact la prezentarea fostilor presedinti americani, incepand cu George Bush. Nu m-am putut abtine sa nu remarc comportamentul relaxat al celor care au condus SUA pana la ora actuala, adica inclusiv Obama. Au dat dovada de multa diplomatie in felul lor de a interactiona indiferent de opiniile politice si sistemul fiecaruia de conducere a tarii. Au ras, au glumit, au dat impresia ca se simt foarte bine unul in compania celuilalt in ciuda faptului ca, asa cum se intampla in orice alta tara, niciunul dintre conducatori nu a fost vreodata 100% multumit de ceea ce au facut cei dinaintea lui.

In fine, ceea ce vreau sa transmit este ca pe langa politicienii nostri, noi ca popor avem multe de invatat din comportamentul acestor oameni. In primul rand, cei care au fost pe rand cei mai importanti si puternici lideri ai lumii au dat dovada in primul rand de omenie fata de colegii lor politicieni.

Ca o paralela cu ce se intampla in Romania, daca exista vreo asemananre, ganditi-va cum se comporta cei care au venit acum la putere, noul Guvern. In primul rand au tinut sa dea vina pe predecesorii lor pentru lipsa unei sume importante de bani care 'ar fi disparut' din bugetul tarii, daca imi aduc bine aminte.

Acum nu zic ca in lumea civilizata nu ar exista probleme, sunt convinsa ca exista si daca stam bine sa ne gandim, lumea occidentala are multe probleme in primul rand din punctul de vedere al securitatii interne (vezi problema terorismului), lucru pentru care eu personal sunt foarte recunoscatoare ca nu ne confruntam (inca) cu asa ceva. Asadar si prim urmare, consider ca ar trebui sa devenim mai pragmatici si sa vedem 'the big picture' si sa nu ne mai lasam absorbiti de ceea ce auzim la stiri sau mai rau, la talkshow-uri.

Cum spuneam, consider ca oamenii aceia au dat o lectie importanta liderilor politici din toate tarile, dar aici in Romania consider ca exista o lipsa acuta de omenie, nu numai la nivel inalt. Observ asta zilnic, atat in domeniul profesional cat si in cel social. Cei mai multi dintre noi acuza stresul care face parte din viata mai mult decat ar trebui. OK, este adevarat ca traim niste vremuri foarte stresante unde totul este pe repede inainte dar, nu cred ca stresul este factorul care declanseaza toate problemele de care ne lovim in viata. Cred ca noi ca popor nu am descoperit inca un echilibru si o delimitare intre viata profesionala si cea personala. Cautam constant sa fim up to date in orice domeniu, tinem telefoanele in mana, butonandu-le chiar si atunci cand mergem pe strada, uitand astfel sa ne uitam pe unde calcam sau sa ne ferim de ceilalati trecatori.

In momentul in care vom constientiza aceste lucruri si calitatea vietii noastre va fi mai buna :)

Tu esti perfect. Inidferent ce-ti spun ceilalti

Asta mi-a transmis cineva azi, inainte de inceperea activitatii.

Ce sa zic, daca as primi astfel de mesaje optimiste la inceputul sau macar pe parcursul fiecarei zile, de acum inainte, tonusul meu cred ca ‘ar suferi’ mari schimbari :)

La inceput am luat lucrurile putin in ras, spunand ca nu este deloc gresit sa gandesti astfel despre tine insuti insa, sa transmiti acest lucru altor persoane sigur vei fi perceput ca egocentrist, ingamfat, egoist si alte asemenea atribute. 

De asemenea, cand am auzit acest lucru m-am gandit automat la un articol postat ceva mai demult referitor la parerea noastra despre noi si cum ne percep ceilalti in aceasta privinta. 

Dupa ce am trecut de impactul pe care vorbele persoanei respective le-au avut asupra mea, mi-am dat seama ca nu este nimic gresit sa gandesti astfel despre tine, mai ales in momentele in care esti ‘in pericol’ sa iei lucrurile mult prea personal si evident, sa-ti faci practic singur rau. 

De fapt, in discutie era vorba despre un caz dramatic si foarte real, o persoana care suferise in trecut de o boala incurabila si care, dupa ce renuntase din punct de vedere mental sa mai lupte cu boala (mentionez ca nu incercase niciun tratament de vindecare) a intrat in coma. 

Si, aici deja lucrurile par desprinse dintr-un film, persoana a trecut in lumea celalata unde totul era perfect, se simtea perfect (se vindecase de boala) si, tragi-comic, nu mai voia sa se intoarca printre noi dar, probabil ca ai vazut si in filme ca acest lucru este imposibil. 

Ei bine, cand respectiva persoana si-a revenit, s-a vindecat ca prin minune si, de-atunci, a trait numai pe principiul care poarta titlul articolului. 

Asa ca, fara sa fie vorba de a trece printr-o experienta similara, Doamne fereste, traieste ca si cand maine nu ar mai exista, bolile sunt pericolele care ne pandesc la tot pasul, ca si moartea dealtfel. 

Dar, nu vreau sa vorbesc prea mult despre astfel de lucruri dramatice, ne lovim de ele la tot pasul ci, vreau sa intelegi ca viata trebuie traita asa cum iti doresti, cum iti place, sa faci numai ceea ce te face fericit si te implineste ori de cate ori ai ocazia. 

Aceasta poveste pe care am auzit-o azi mi-a (re)deschis ochii asupra acestui aspect EXTREM de important pe care se pare ca-l uitam de prea mute ori sau il scapam din vedere. 

O viata avem si trebuie sa o traim asa cum ne place INDIFERENT de ce spun ceilalti.