joi, 9 februarie 2017

Aroganta vs. cunoasterea propriei valori, foarte bine

In ultimii ani se discuta foarte mult pe tema increderii de sine fie in articole postate pe internet ale diversilor bloggeri fie in cadrul cursurilor sau workshopurilor organizate care, literalmente, ne-au luat cu asalt. 

Am scris si eu cateva articole in acest sens, nu pentru ca as fi neaparat cea mai nimerita persoana care sa vorbeasca despre asta :) dar pentru ca am avut si eu probleme cu increderea de sine, cu stima de sine. 

Sunt de acord cu aceste incercari ale celor care militeaza pentru formarea sau recastigarea acestui tip de incredere dar, ca orice sabie cu 2 taisuri, observ ca multi oameni o transforma in aroganta. 
Din aceatsa cauza cred ca trebuie sa delimitam foarte bine, atat in ce ne priveste cat si vizavi de interlocutor, cum recunosti un om cu multa incredere in sine fata de un om care este 'doar' arogant. 

In acest sens, eu personal mi-am alcatuit 2 definitii pentru aceste atribute. 

Voi incepe cu INCREDEREA IN SINE, care inseamna clar cunoasterea propriei valori si infranarea temerii (care exista pentru toata lumea, indieferent de statut) de a spune ce gandesti si de a-ti sustine punctul de vedere. As putea adauga chiar influentarea celorlalti prin modul in care iti sustii parerea. 

In ce priveste AROGANTA, o consider modalitatea de exprimare intr-un mod arbitrar, dictatorial chiar, prin care o persoana nesigura de propria valoare cauta cu orice pret ca parerea sa-i fie nu numai ascultata si intelease ba chiar pusa in aplicare de catre ceilalati. 

Asa inteleg eu aceste 2 concepte, daca aveti definitii mai bune mi le puteti impartasi :)
La ora actuala consider ca exista multi oameni aroganti si tupeisti care doresc cu orice pret sa-si impuna punctul de vedere, indiferent daca este sau nu acceptat de catre ceilalti. Oamenii care sunt cu adevarat increzatori nu tin atat de mult sa le impuna si celorlalti parerile lor pentru ca ei sunt foarte siguri pe judecata lor astfel ca ei oricum vor proceda asa cum cred ei ca este mai bine si, eventual daca primesc sfaturi care se potrivesc cu gandurile si principiile lor vor tine cont si de acestea. 
Dupa cum stiti, arogantii si tupeistii generalizeaza parerile lor personale pentru toata lumea, excluzand orice alt sfat sau recomandare venita din partea celorlalti. 

Asa am ajuns  si la cunoasterea  mai clara a diferentei dintre un sef si un leader

Dupa ce am participati la un workshop pe tema leadershipului, la noi notiunea de 'sef' se atribuie unei persoane care conduce in mod despotic chiar, fara a tine cont de parerile echipei sau subalternilor, cum mai sunt numiti angajatii, fara a recunoaste erorile pe care le poate face inevitabil, este totusi om, si care scoate in evidenta mai mult greselile comise de catre membrii echipei sale in detrimentul lucrurilor bine facute de catre acestia. Din ce am observat, sefii in general trec cu vederea anumite obiective indeplinite, le considera absolut normale, in schimb daca ai facut un pas gresit se comporta ca si cum acest lucru s-ar vedea si din spatiu :) Si, nu in ultimul rand tin sa subliniez un lucru care se intampla des anume, niciun sef nu te invata cum sa faci anumite lucruri necesare bunei defasurari a activitatii. Eventual deleaga un alt membru al echipei. Astfel tu, ca proaspat angajat, trebuie sa te descurci singur cu notiunile noi si sa le inveti cu rapiditate. 

Un 'leader'  cauta incontinuu sa-si motiveze echipa, sa le scoata in evidenta calitatile, sa influenteze oamenii in mod pozitiv, sa creeze o atmosfera placuta la locul de munca. Un leader poate deveni chiar un mentor intr-un anumit domeniu pentru echipa sa, invatand impreuna cu membrii acesteia lucruri noi si evoluand impreuna cu acestia. Consider ca unii se nasc cu aceasta calitate, care nu trebuie exercitata numai in cadru profesional ci si in viata de zi cu zi, iar altii o pot dobandi prin adaptarea atitudinii si comportamentului  la calitatile unui leader. Cum imi place mie sa spun, leadershipul ar trebui predat in scoala :)

Intorcandu-ma la subiect, consider ca ar trebui sa delimitam clar aceste doua concepte deoarece limita dintre ele este foarte subtire, astfel incat este foarte usor sa cazi dintr-o extrema in cealalta, pe langa faptul ca este foarte important sa ne acordam timpul necesar pentru a ne cunoaste foarte bine pe noi insine. Este un lucru destul de greu, acceptarea propriilor limitari si slabiciuni este poate printre cele mai dificile lucruri de facut de unul singur. Dar odata facute (singuri sau cu ajutorul unui psiholog), viata noastra se va schimba radical si va deveni mult mai buna din punct de vedere calitativ. 


marți, 7 februarie 2017

Cine suntem sau cine credem ca suntem?

Este un subiect foarte sensibil fiindca toti oamenii in general credem si suntem invatati sa credem ca suntem buni, ospitalieri, credinciosi, empatici si alte asemenea adjective. 

Ultimele evenimente ne-au unit in adevaratul sens la cuvantului si ne-au apropiat in acest moment greu, de criza. 

Dar as avea 'o alta intrebare' ca sa citez un clasic in viata: de ce nu facem asta ori de cate ori avem ocazia? si aici ma refer la momentele in care unii dintre noi avem cate o problema personala si cerem ajutorul prietenilor sau cunoscutilor si, din pacate din proprie experienta, cei pe care-i consideram prieteni au de multe ori alte prioritati si astfel ajungem sa ne descurcam singuri, cum putem, ca si cand acestia nici n-ar exista.  

Se spune depsre poporul roman ca este  prietenos si plin de bunatate si cate si mai cate. 

Da, sunt de acord cu aceste vorbe frumoase, dar pana la un punct. Spun asta pentru ca observ zilnic comportamentul oamenilor cu care ma intalnesc fara sa interactionez in fiecare zi cand ma duc  sau ma intorc de la job sau cand ies in oras, etc. 

De ce atunci cand mergem in vacanta in afara tarii ne este rusine sa vorbim romaneste sau sa spunem ca suntem romani? Imi aduc aminte cum am intalnit un cuplu de romani intr-o vacanta pe care i-am salutat in romaneste, auzind cand acestia vorbeau intre ei. Ghici ce? s-au facut ca nu ne auzeau, au trecut mai departe, nu stiau cum sa grabeasca pasul ca sa se indeparteze de compatrioti. Imi aduc aminte si acum ce gust amar mi-a lasat aceasta reactie, lipsa ei de fapt. 

In fine, revenind la subiect, am citit un articol intr-un ziar referitor la natiunea romaneasca si unde ne situam din punct de vedere psihologic. Concluziile pe care le-am tras dupa ce am citit articolul m-au dezamagit putin dar nu au fost gresite anume,  spunem ca suntem intr-un fel dar ne comportam cu totul altfel. Avem o parere foarte buna despre noi, asa cum mentionam la inceputul postarii dar, cand vine vorba sa dovedim acest lucru nu mai suntem asa de curajosi sau determinati. 

O alta idee care mi-a ramas in minte dar sigur, este vorba si de originea latina a acestui popor, avem tendinta sa exageram totul, orice, fie pozitiv fie negativ. Asta ne face de fapt sa traim intr-o alta realitate fata de cea care in care traim de fapt. Cumva, datorita sau din cauza tuturor situatiilor cu care ne intalnim, suntem sau am devenit foarte influentabili. De aceea suntem atat de usor de manipulat si reactionam urat ori de cate ori ni se spune adevarul despre noi si vietile pe care le ducem, intr-un mod abrupt si transant. 

Oricat am vrea sa ne convingem  pe noi ca suntem deschisi si vrem schimbare nu suntem de fapt pregatiti sa o incepem. Mentalitatea noastra este inca invechita si ne este greu sa ne 'lepadam' de vechile obiceiuri cu care am fost 'inzestrati' inca din nastere si impamantenite de catre parinti care, din pacate, nu mai au sanse sa inteleaga ce inseamna de fapt aceasta schimbare. Sigur, nu vreau sa generalizez dar in cele mai multe cazuri parintilor nostri nu le este simplu deloc sa renunte la niste valori si principii cu care au crescut oricat de gresite sau invechite ar fi acestea. De-asta de multe ori, noua tinerilor ne este greu sa ne intelegem cu ei sau doar sa le intelegem punctele de vedere. 

Dar, asa cum am mai spus, noi suntem pana la urma datori sa schimbam lumea in care traim sau doar sa ne creem noi propria lume, si aici nu ma refer la ce spuneam mai devreme adica sa iti construiesti propria realitate, doar sa iti traiesti pastrandu-ti insa deschiderea fata de oportunitatile care apar dar  sa 'imbratisezi' pana si lucrurile mai putin placute care ti se intampla si care fac si ele parte din viata ta, ca sa nu zic ca de cele mai multe ori acestea te fac sa evoluezi. 

In speranta ca m-am facut cat de cat inteleasa, mi-as dori sa devenim mai uniti in general, si nu doar cand vine vorba de proteste sau  avem alte nemultumiri, ci pur si simplu sa fim mai intelegatori unii cu altii si sa incetam cu rautatile si invidia asta gratuita care mie personal mi se pare ca pluteste in aer. Parca suntem setati sa ne comparam mereu unii cu altii, care este cel mai stupid lucru dupa parerea mea. Stiti si voi vorba aia, nu compara mere cu pere. Se aplica perfect in cazul nostru, al oamenilor. Nu semanam, nu avem aceleasi vieti, aceleasi probleme, acelasi viitor, nimic nu avem in comun, decat faptul ca suntem oameni si ar trebui sa ne compaortam mai des astfel  unii cu altii. 

Doar din acest punct de vedere putem face comparatii, in rest NIMIC. 

joi, 2 februarie 2017

Romania on fire

In decursul ultimelor zile am fost martorii activi sau inactivi ai unor proteste defsurate atat in Bucuresti cat si in marile orase dar nu numai, fenomenul s-a raspandit pana si in randul locuitorilor unor orase mai mici din tara. 

Personal nu sunt adepta miscarilor de strada, asta este si motivul pentru care nu am aprticipat niciodata la aceste proteste, in fine am eu convingerile mele vizavi de aceste manifestari. Dar, asta nu inseamna ca nu ii inteleg pe cei care aleaga sa participe la aceste proteste, cumva ma simt si eu reprezentata de ei si le impartasesc in totalitate nemultumirea/nemultumirile. 

Aseara insa nu am fost de acord cu ceea ce s-a petrecut in ultima parte a protestului, si anume interventia acelor huligani care, dupa parerea mea, au stricat efectiv scopul manifestatiei prin introducerea violentei pentru a-si exprima 'mai clar' nemultumirea. Consider ca in acest fel 'au dat apa la moara' celor care ne conduc sa adopte o pozitie si mai defensiva in ce priveste miscarile stradale de care ei sunt foarte constienti ca exista si, apropo de asta, ei totusi nu au iesit pe possturi sau in fata multimii pentru ca macar sa-si apere pozitiile sau, sa inceapa sa arunce vina de la unul la altul, cum ne-am obisnuit :)

Ceea ce as dori sa se-nteleaga, inca o data, este ca aceste proteste sunt tot rezultatul actiunilor noastre, mai exact inactiunilor. Daca v-ati uitat aseara la TV, cred ca ati observat pe burtierele emisiunilor de stiri care au redat in direct protestul, ceea ce a declarat char si scriitorul Andrei Plesu. Anume, a transmis clar ca procentul zdrobitor cu care partidul aflat la putere a castigat alegerile este unul fals. Mai exact, ei si-au 'umflat' rezultatul datorita/din cauza absentei oamenilor de la vot, cum spuneam eu aici. In realitate, este adevarat ca multi romani sunt adeptii partidului castigator (asta e realitatea din pacate) dar procentul real al votantilor lor ar fi fost de aproximativ 18% (deci aprox 3 mil de romani) si nu 40-45%, cum aratau sondajele. 

Asadar si prin urmare, recunoastem sau nu, le-am dat apa la moara acestor asa-zisi oameni care ne conduc si care au senzatia ca au dreptul sa comita astfel de infractiuni le putem numi prin deciziile pe care le iau, fara a tine cont de altcineva in afara de ei. 

Ceea ce ma deranjeaza si ma infurie este ca nu s-a inteles nici pana acum ce fel de oameni fac parte de acest partid si ca, compatriotii nostri se lasa in continuare in voia sortii si traiesc din inertie pot spune. Sunt convinsa ca de-a lungul timpului oamenii acestia nu si-au dat seama de cu cine au de-a face. Dar, am mai spus si repet, este vorba despre schimbarea mentalitatii, care se pare ca este un proces foarte lung, periculos de lung chiar, va trebui sa induram toate aceste abuzuri din partea celor pe care (inca) ii alegem sa ne reprezinte atat interesele cat si imaginea in lume. 

Deci, treziti-va daca vreti o tara ca afara! :)