Aroganta vs. cunoasterea propriei valori, foarte bine

In ultimii ani se discuta foarte mult pe tema increderii de sine fie in articole postate pe internet ale diversilor bloggeri fie in cadrul cursurilor sau workshopurilor organizate care, literalmente, ne-au luat cu asalt. 

Am scris si eu cateva articole in acest sens, nu pentru ca as fi neaparat cea mai nimerita persoana care sa vorbeasca despre asta :) dar pentru ca am avut si eu probleme cu increderea de sine, cu stima de sine. 

Sunt de acord cu aceste incercari ale celor care militeaza pentru formarea sau recastigarea acestui tip de incredere dar, ca orice sabie cu 2 taisuri, observ ca multi oameni o transforma in aroganta. 
Din aceatsa cauza cred ca trebuie sa delimitam foarte bine, atat in ce ne priveste cat si vizavi de interlocutor, cum recunosti un om cu multa incredere in sine fata de un om care este 'doar' arogant. 

In acest sens, eu personal mi-am alcatuit 2 definitii pentru aceste atribute. 

Voi incepe cu INCREDEREA IN SINE, care inseamna clar cunoasterea propriei valori si infranarea temerii (care exista pentru toata lumea, indieferent de statut) de a spune ce gandesti si de a-ti sustine punctul de vedere. As putea adauga chiar influentarea celorlalti prin modul in care iti sustii parerea. 

In ce priveste AROGANTA, o consider modalitatea de exprimare intr-un mod arbitrar, dictatorial chiar, prin care o persoana nesigura de propria valoare cauta cu orice pret ca parerea sa-i fie nu numai ascultata si intelease ba chiar pusa in aplicare de catre ceilalati. 

Asa inteleg eu aceste 2 concepte, daca aveti definitii mai bune mi le puteti impartasi :)
La ora actuala consider ca exista multi oameni aroganti si tupeisti care doresc cu orice pret sa-si impuna punctul de vedere, indiferent daca este sau nu acceptat de catre ceilalti. Oamenii care sunt cu adevarat increzatori nu tin atat de mult sa le impuna si celorlalti parerile lor pentru ca ei sunt foarte siguri pe judecata lor astfel ca ei oricum vor proceda asa cum cred ei ca este mai bine si, eventual daca primesc sfaturi care se potrivesc cu gandurile si principiile lor vor tine cont si de acestea. 
Dupa cum stiti, arogantii si tupeistii generalizeaza parerile lor personale pentru toata lumea, excluzand orice alt sfat sau recomandare venita din partea celorlalti. 

Asa am ajuns  si la cunoasterea  mai clara a diferentei dintre un sef si un leader. 

Dupa ce am participati la un workshop pe tema leadershipului, la noi notiunea de 'sef' se atribuie unei persoane care conduce in mod despotic chiar, fara a tine cont de parerile echipei sau subalternilor, cum mai sunt numiti angajatii, fara a recunoaste erorile pe care le poate face inevitabil, este totusi om, si care scoate in evidenta mai mult greselile comise de catre membrii echipei sale in detrimentul lucrurilor bine facute de catre acestia. Din ce am observat, sefii in general trec cu vederea anumite obiective indeplinite, le considera absolut normale, in schimb daca ai facut un pas gresit se comporta ca si cum acest lucru s-ar vedea si din spatiu :) Si, nu in ultimul rand tin sa subliniez un lucru care se intampla des anume, niciun sef nu te invata cum sa faci anumite lucruri necesare bunei defasurari a activitatii. Eventual deleaga un alt membru al echipei. Astfel tu, ca proaspat angajat, trebuie sa te descurci singur cu notiunile noi si sa le inveti cu rapiditate. 

Un 'leader'  cauta incontinuu sa-si motiveze echipa, sa le scoata in evidenta calitatile, sa influenteze oamenii in mod pozitiv, sa creeze o atmosfera placuta la locul de munca. Un leader poate deveni chiar un mentor intr-un anumit domeniu pentru echipa sa, invatand impreuna cu membrii acesteia lucruri noi si evoluand impreuna cu acestia. Consider ca unii se nasc cu aceasta calitate, care nu trebuie exercitata numai in cadru profesional ci si in viata de zi cu zi, iar altii o pot dobandi prin adaptarea atitudinii si comportamentului  la calitatile unui leader. Cum imi place mie sa spun, leadershipul ar trebui predat in scoala :)

Intorcandu-ma la subiect, consider ca ar trebui sa delimitam clar aceste doua concepte deoarece limita dintre ele este foarte subtire, astfel incat este foarte usor sa cazi dintr-o extrema in cealalta, pe langa faptul ca este foarte important sa ne acordam timpul necesar pentru a ne cunoaste foarte bine pe noi insine. Este un lucru destul de greu, acceptarea propriilor limitari si slabiciuni este poate printre cele mai dificile lucruri de facut de unul singur. Dar odata facute (singuri sau cu ajutorul unui psiholog), viata noastra se va schimba radical si va deveni mult mai buna din punct de vedere calitativ. 

Omul daca nu e si fudul nu e prost destul

Asa spune una din multele zicale romanesti despre care stiu.

Din pacate, am ajuns la aceasta (trista) concluzie in urma unei discutii pe care am avut-o cu cineva de la care, credeam cel putin, ca am ceva de invatat. O persoana care sa ma inspire. Este vina mea ca am avut aceste asteptari, oricum asta mi se spune ori de cate ori se iveste ocazia.

Ei bine, am observat, nu de acum, ca ai o mare 'problema' cand le spui oamenilor ca gresesc undeva, nu oricui, mai ales managerilor. Daca te-apuci sa le spui ca ceva din ce fac ei nu este tocmai o abordare potrivita devii cel mai mare dusman al lor. Asta am simtit pe pielea mea, cand mi s-a spus despre faptul ca nu accept sa imi reconsider valorile si principiile pe care practic se bazeaza existenta mea. Si daca nu ma pot alinia asa cum doresc altii sa o fac, este foarte grav.

Ei bine, cand am auzit aceste cuvinte, mi-am dat seama ca, pe langa faptul ca nu vorbesc cu persoana care trebuie, adica interlocutorul este un om cu care clar nu ma pot intelege, este clar ca ar trebui sa-mi regandesc locul intr-o echipa unde e posibil sa nu am ce cauta.

Am observat ca majoritatea managerilor incearca sa-si reeduce coechipierii. Adica, tu ca om care nu te-ai nascut in momentul in care ai fost recrutat de x-ulescu, este necesar sau indicat cum vrei sa-i spui sa faci niste schimbari sau compromisuri care sunt vitale pentru a-ti mentine sau prelungi viata intr-o companie.

Nu este un lucru strain, adica am prieteni care s-au confruntat cu aceste probleme si care au preferat sa taca. Am inteles ca asta ar fi reteta care te tine, mai nou, la locul de munca.

Eu, spre deosebire de acesti oameni nu mi-am luat niciun angajament, domeniul meu de activitate este destinat construirii unui business, nicidecum un job traditional unde, mort copt, esti obligat sa mergi la un program fix de 8 ore/zi, 5 zile/saptamana.

Ce-am mai aflat nou, este ca desi nu mi-am luat vreun angajament traditional, este imperios necesar sa dau raportul inclusiv daca am de rezolvat o treaba personala si nu una de 'serviciu'. Drept urmare am intrat intr-o confuzie totala, astfel incat nu mai stiam la momentul acela daca pentru acesti oameni conteaza rezultatele sau modul in care ajungi la ele sau amandoua.

Oricum, cred ca este binecunoscut faptul ca se fac multe abuzuri in majoritatea companiilor si nu numai. Din pacate, observ ca angajatii prefera sa taca si sa barfeasca intre ei problemele existente si cu care se confrunta zilnic fara sa ia nicio masura. Dupa parerea mea, asta este drama prin care romanul traieste de 26 de ani. Sa zicem ca pe vremea celuilalt regim nu aveai nicio putere dar, in timp lucrurile s-au schimbat iar acum, din nefericire 'datorita' sacrificiului suprem al unor oameni, noi ne putem exprima si astfel impiedica abuzurile care se fac la adresa noastra.  Asadar tine numai de noi sa facem niste schimbari despre care suntem toti constienti ca trebuie facute.

Dar intrebarea mea este, cand? De ce preferam sa ne plangem in loc sa facem ceea ce stim ca avem de facut? Nu de alta dar singuri ne prelungim agonia. Asa ca, sfatul meu pentru cei care se plang este ca din cer nu a venit si nu vine nimic, decat ploaie sau ninsoare.

Deci, asa cum am mai spus, daca vrei sa schimbi ceva fa-o tu, nu astepta dupa sef sau mai rau, dupa stat.

Si tine minte ca daca timp de 26 de ani nu a venit nimeni sa ne salveze poate este un semn ca nu are altcineva cine sa o faca in afara de noi ;)

Facerea de bine nu miroase a bine

Sunt convinsa ca ai auzit de aceasta vorba, ca si mine dealtfel doar ca, abia ieri am trait-o pe pielea mea. Fiind inca la inceputul carierei, in ce priveste noua mea ocupatie, ca peste tot toata lumea este 'dornica' sa-ti dea sfaturi si sa te ajute. 

OK, nimic rau in asta, ba chiar dragut, thoughtful. Dar asta, pana cineva greseste in mod flagrant si da rasol astfel muncii incepatorului. Cand spun asta ma refer la sefa mea care, dornica sa ma 'ajute' sa-mi indeplinesc obiectivele a participat ieri alaturi de mine la o intalnire pentru a semna un contract. 

Toate bune pana aici. Detaliul care a facut diferenta a fost faptul ca nu ne-am inteles asupra ceea ce stabilisem, deja,  ca  potentialul client are nevoie. Desi eu m-am exprimat foarte clar, doamna in cauza a dorit sa vina cu o contraoferta dubla ca pret pentru client, in speranta ca acesta va fi extaziat de puterea produsului si va fi mai mult decat incantat sa plateasca o suma de bani dubla. 

Dar supriza! (mai mult sau mai putin) lucrurile nu au stat deloc asa, ba mai mult, persoana respectiva s-a retras din afacere, motivand ca nu este inca pregatita pentru o cheltuiala mai mare decat ii propusesem eu initial. 

Deci, am luat-o-n barba! Eu mai ales! Pentru ca persoana in cauza era mai mult decat pregatia de semnarea contractului dar, avand in vedere ultimele informatii primite de la sefa mea care nu se pupau deloc cu ceea ce discutasem eu cu omul, normal ca acesta din urma s-a simtit putin tras pe sfaoara, ca urmare s-a indepartat. 

Evident, dupa ce s-a terminat intalnirea,  m-am enervat la culme si am izbucnit de fata cu sefa mea si i-am spus cum stau lucrurile verde-n fata si ca practic din cauza ei se poate sa fi pierdut un client. 
Evident ea nu vede lucrurile asa, dar asta este deja o alta problema. 

Ceea ce am invatat din toata aceasta problema este sa nu te bazezi niciodata exclusiv pe cineva care spune ca vrea sa te ajute. Nu pentru ca nu ar mai exista persoane care chiar sa se priceapa la asa ceva dar, dupa cum stii si tu, cel mai bine ies lucrurile facute chiar de tine. 

Pentru mine asta a fost inca o lectie invatata direct pe pielea mea, se pare ca e singurul mod in care se 'lipesc' lucrurile de mine :)

Mai ales in noua mea meserie este foarte important sa fii increzator in propriile forte si sa ai mare incredere in tine. Altfel, oameni care sa-ti spuna ca nu poti face aia sau ailalta gasesti la tot pasul, incepand poate cu familia.