joi, 9 februarie 2017

Aroganta vs. cunoasterea propriei valori, foarte bine

In ultimii ani se discuta foarte mult pe tema increderii de sine fie in articole postate pe internet ale diversilor bloggeri fie in cadrul cursurilor sau workshopurilor organizate care, literalmente, ne-au luat cu asalt. 

Am scris si eu cateva articole in acest sens, nu pentru ca as fi neaparat cea mai nimerita persoana care sa vorbeasca despre asta :) dar pentru ca am avut si eu probleme cu increderea de sine, cu stima de sine. 

Sunt de acord cu aceste incercari ale celor care militeaza pentru formarea sau recastigarea acestui tip de incredere dar, ca orice sabie cu 2 taisuri, observ ca multi oameni o transforma in aroganta. 
Din aceatsa cauza cred ca trebuie sa delimitam foarte bine, atat in ce ne priveste cat si vizavi de interlocutor, cum recunosti un om cu multa incredere in sine fata de un om care este 'doar' arogant. 

In acest sens, eu personal mi-am alcatuit 2 definitii pentru aceste atribute. 

Voi incepe cu INCREDEREA IN SINE, care inseamna clar cunoasterea propriei valori si infranarea temerii (care exista pentru toata lumea, indieferent de statut) de a spune ce gandesti si de a-ti sustine punctul de vedere. As putea adauga chiar influentarea celorlalti prin modul in care iti sustii parerea. 

In ce priveste AROGANTA, o consider modalitatea de exprimare intr-un mod arbitrar, dictatorial chiar, prin care o persoana nesigura de propria valoare cauta cu orice pret ca parerea sa-i fie nu numai ascultata si intelease ba chiar pusa in aplicare de catre ceilalati. 

Asa inteleg eu aceste 2 concepte, daca aveti definitii mai bune mi le puteti impartasi :)
La ora actuala consider ca exista multi oameni aroganti si tupeisti care doresc cu orice pret sa-si impuna punctul de vedere, indiferent daca este sau nu acceptat de catre ceilalti. Oamenii care sunt cu adevarat increzatori nu tin atat de mult sa le impuna si celorlalti parerile lor pentru ca ei sunt foarte siguri pe judecata lor astfel ca ei oricum vor proceda asa cum cred ei ca este mai bine si, eventual daca primesc sfaturi care se potrivesc cu gandurile si principiile lor vor tine cont si de acestea. 
Dupa cum stiti, arogantii si tupeistii generalizeaza parerile lor personale pentru toata lumea, excluzand orice alt sfat sau recomandare venita din partea celorlalti. 

Asa am ajuns  si la cunoasterea  mai clara a diferentei dintre un sef si un leader

Dupa ce am participati la un workshop pe tema leadershipului, la noi notiunea de 'sef' se atribuie unei persoane care conduce in mod despotic chiar, fara a tine cont de parerile echipei sau subalternilor, cum mai sunt numiti angajatii, fara a recunoaste erorile pe care le poate face inevitabil, este totusi om, si care scoate in evidenta mai mult greselile comise de catre membrii echipei sale in detrimentul lucrurilor bine facute de catre acestia. Din ce am observat, sefii in general trec cu vederea anumite obiective indeplinite, le considera absolut normale, in schimb daca ai facut un pas gresit se comporta ca si cum acest lucru s-ar vedea si din spatiu :) Si, nu in ultimul rand tin sa subliniez un lucru care se intampla des anume, niciun sef nu te invata cum sa faci anumite lucruri necesare bunei defasurari a activitatii. Eventual deleaga un alt membru al echipei. Astfel tu, ca proaspat angajat, trebuie sa te descurci singur cu notiunile noi si sa le inveti cu rapiditate. 

Un 'leader'  cauta incontinuu sa-si motiveze echipa, sa le scoata in evidenta calitatile, sa influenteze oamenii in mod pozitiv, sa creeze o atmosfera placuta la locul de munca. Un leader poate deveni chiar un mentor intr-un anumit domeniu pentru echipa sa, invatand impreuna cu membrii acesteia lucruri noi si evoluand impreuna cu acestia. Consider ca unii se nasc cu aceasta calitate, care nu trebuie exercitata numai in cadru profesional ci si in viata de zi cu zi, iar altii o pot dobandi prin adaptarea atitudinii si comportamentului  la calitatile unui leader. Cum imi place mie sa spun, leadershipul ar trebui predat in scoala :)

Intorcandu-ma la subiect, consider ca ar trebui sa delimitam clar aceste doua concepte deoarece limita dintre ele este foarte subtire, astfel incat este foarte usor sa cazi dintr-o extrema in cealalta, pe langa faptul ca este foarte important sa ne acordam timpul necesar pentru a ne cunoaste foarte bine pe noi insine. Este un lucru destul de greu, acceptarea propriilor limitari si slabiciuni este poate printre cele mai dificile lucruri de facut de unul singur. Dar odata facute (singuri sau cu ajutorul unui psiholog), viata noastra se va schimba radical si va deveni mult mai buna din punct de vedere calitativ.