Cine suntem sau cine credem ca suntem?

Este un subiect foarte sensibil fiindca toti oamenii in general credem si suntem invatati sa credem ca suntem buni, ospitalieri, credinciosi, empatici si alte asemenea adjective. 

Ultimele evenimente ne-au unit in adevaratul sens la cuvantului si ne-au apropiat in acest moment greu, de criza. 

Dar as avea 'o alta intrebare' ca sa citez un clasic in viata: de ce nu facem asta ori de cate ori avem ocazia? si aici ma refer la momentele in care unii dintre noi avem cate o problema personala si cerem ajutorul prietenilor sau cunoscutilor si, din pacate din proprie experienta, cei pe care-i consideram prieteni au de multe ori alte prioritati si astfel ajungem sa ne descurcam singuri, cum putem, ca si cand acestia nici n-ar exista.  

Se spune depsre poporul roman ca este  prietenos si plin de bunatate si cate si mai cate. 

Da, sunt de acord cu aceste vorbe frumoase, dar pana la un punct. Spun asta pentru ca observ zilnic comportamentul oamenilor cu care ma intalnesc fara sa interactionez in fiecare zi cand ma duc  sau ma intorc de la job sau cand ies in oras, etc. 

De ce atunci cand mergem in vacanta in afara tarii ne este rusine sa vorbim romaneste sau sa spunem ca suntem romani? Imi aduc aminte cum am intalnit un cuplu de romani intr-o vacanta pe care i-am salutat in romaneste, auzind cand acestia vorbeau intre ei. Ghici ce? s-au facut ca nu ne auzeau, au trecut mai departe, nu stiau cum sa grabeasca pasul ca sa se indeparteze de compatrioti. Imi aduc aminte si acum ce gust amar mi-a lasat aceasta reactie, lipsa ei de fapt. 

In fine, revenind la subiect, am citit un articol intr-un ziar referitor la natiunea romaneasca si unde ne situam din punct de vedere psihologic. Concluziile pe care le-am tras dupa ce am citit articolul m-au dezamagit putin dar nu au fost gresite anume,  spunem ca suntem intr-un fel dar ne comportam cu totul altfel. Avem o parere foarte buna despre noi, asa cum mentionam la inceputul postarii dar, cand vine vorba sa dovedim acest lucru nu mai suntem asa de curajosi sau determinati. 

O alta idee care mi-a ramas in minte dar sigur, este vorba si de originea latina a acestui popor, avem tendinta sa exageram totul, orice, fie pozitiv fie negativ. Asta ne face de fapt sa traim intr-o alta realitate fata de cea care in care traim de fapt. Cumva, datorita sau din cauza tuturor situatiilor cu care ne intalnim, suntem sau am devenit foarte influentabili. De aceea suntem atat de usor de manipulat si reactionam urat ori de cate ori ni se spune adevarul despre noi si vietile pe care le ducem, intr-un mod abrupt si transant. 

Oricat am vrea sa ne convingem  pe noi ca suntem deschisi si vrem schimbare nu suntem de fapt pregatiti sa o incepem. Mentalitatea noastra este inca invechita si ne este greu sa ne 'lepadam' de vechile obiceiuri cu care am fost 'inzestrati' inca din nastere si impamantenite de catre parinti care, din pacate, nu mai au sanse sa inteleaga ce inseamna de fapt aceasta schimbare. Sigur, nu vreau sa generalizez dar in cele mai multe cazuri parintilor nostri nu le este simplu deloc sa renunte la niste valori si principii cu care au crescut oricat de gresite sau invechite ar fi acestea. De-asta de multe ori, noua tinerilor ne este greu sa ne intelegem cu ei sau doar sa le intelegem punctele de vedere. 

Dar, asa cum am mai spus, noi suntem pana la urma datori sa schimbam lumea in care traim sau doar sa ne creem noi propria lume, si aici nu ma refer la ce spuneam mai devreme adica sa iti construiesti propria realitate, doar sa iti traiesti pastrandu-ti insa deschiderea fata de oportunitatile care apar dar  sa 'imbratisezi' pana si lucrurile mai putin placute care ti se intampla si care fac si ele parte din viata ta, ca sa nu zic ca de cele mai multe ori acestea te fac sa evoluezi. 

In speranta ca m-am facut cat de cat inteleasa, mi-as dori sa devenim mai uniti in general, si nu doar cand vine vorba de proteste sau  avem alte nemultumiri, ci pur si simplu sa fim mai intelegatori unii cu altii si sa incetam cu rautatile si invidia asta gratuita care mie personal mi se pare ca pluteste in aer. Parca suntem setati sa ne comparam mereu unii cu altii, care este cel mai stupid lucru dupa parerea mea. Stiti si voi vorba aia, nu compara mere cu pere. Se aplica perfect in cazul nostru, al oamenilor. Nu semanam, nu avem aceleasi vieti, aceleasi probleme, acelasi viitor, nimic nu avem in comun, decat faptul ca suntem oameni si ar trebui sa ne compaortam mai des astfel  unii cu altii. 

Doar din acest punct de vedere putem face comparatii, in rest NIMIC. 

Generatia Y

In sfarsit am citit un articol (mai) obiectiv decat toate articolele citite pana acum de pe bloguri, articole din ziar, facebook nu mai zic. 

Este vorba despre un articol in care se explica mai detaliat ce se intampla cu generatia nascuta in perioada anilor ’70/’80, din care fac parte si eu, o generatie care in momentul de fata este asaltata din toate partile de mesaje, fie negative referitor la tot ce ne inconjoara, fie etxrem de motivante din partea celor care si-au facut un business din life coaching. Aici ma refer la toate acele articole in care ti se spune cat esti de special fata de toti ceilalti si de ce TU trebuie sa spargi toate tiparele, sa incalci toate regulile si asa mai departe, pe scurt te invata sa ai anumite asteptari (adesea nerealiste) referitor la ce poti sa faci in mod practic pentru a-ti face viata mai frumoasa si anume, sa ai un job care sa te motiveze, o familie frumoasa, sa te bucuri de viata. 

Asa cum ai mai citit pe blogul meu, sunt foarte de acord cu faptul ca trebuie sa ajungi sa fii impacat cu tine ca om dar desigur sa faci tot ce poti ca sa ai parte de cele mai frumoase lucruri in viata, ai doar una vorba aia. 

In schimb, ceea ce nu ti se spune in aceste articole/emisiuni online este cum functioneaza acest mecanism al asteptarilor si al constientizarii realitatii in care traiesti, pana la urma asta conteaza, corect? doar nu traiesti nici in filme care se termina mereu cu happy end si nici intr-o alta realitate. 

Ei bine, consider ca acest articol peste care am dat, pe mine cel putin m-a incantat si mi-a transmis o stare reala daca pot s-o numesc asa, o stare pe care mi-o recunosc in ce priveste asteptarile mele, mai mult sau mai putin realiste, pe care le-am avut si inca le am legat de job, viata sociala, personala, etc. 

Facand o paranteza la ceea ce spuneam, cred ca cel mai greu lucru pe care i-l poti cere cuiva sa faca este sa se evalueze singur, in mod obiectiv. Am observat ca oamenilor le este efectiv teama sa se priveasca din exterior si sa-si vada atat defectele cat si calitatile. 

Le-am pus in aceasta ordine pentru ca la toti ne este (aproape) cel mai usor sa ne scoatem in evidenta calitatile mai apoi defectele. Spun ‘aproape’ pentru ca, nu stiu daca ai observat, dar multora le este greu sa vorbeasca in primul rand despre ei insisi. In momentul in care, la un interviu si nu numai, sunt rugati sa se autocaracterizeze in max 3/5 cuvinte in prima faza va fi un blanc, in mintea lor in primul rand apoi la ce vor spune interlocutorului. 

Consider ca asta este o problema majora cu care ne confruntam in ziua de azi, atata vreme cat iti este atat de greu sa-i spui cuiva care sunt calitatile tale (motivul pentru care conform articolelor motivationale te consideri asa special) ce sa ne mai miram ca-ti este teama sa-ti vezi tu insuti defectele ca mai apoi sa le corectezi. 

Referitor la defecte, cum spuneam, atata vreme cat nu esti sigur nici macar de calitatile tale cum ai putea sa-ti recunosti defectele…ca sa nu mai spunem de ego care se pare ca pe unii ii acapareaza intr-o asa maniera ca ajung chiar sa se convinga ei insisi ca nu au defecte :)

Sigur, este o mica exagerare dar, problema ramane inca nerezolvata pentru multi dintre noi, cum ne autoevaluam?

Cred ca un prim pas ar fi sa fii capabil sa fii suficient de sincer cu tine si sa iti recunosti defectele, pe care dealtfel toti le avem. Cel mai sigur, le scrii pe o hartie. Eventual daca ai face 2 coloane, una cu calitati si una cu defecte, ar fi super dar repet, fii 100% sincer cu tine. In acel moment nu te vede nimeni, nu te aude nimeni, nu ai motive pentru care sa te ascunzi. 

Ei bine, dupa un astfel de exercitiu altfel te poti autocaracteriza cand ti se cere acest lucru. Si nu e vorba numai despre autocaracterizare la cerere, ci de a afla in primul rand tu cine esti ca persoana, apoi sa-ti setezi asteptarile in functie de rezultatul obtinut pentru ca, dau un exemplu retoric, degeaba iti doresti sa devii director de banca daca tu nu ai nici cea mai vaga idee despre banking :)

Sa ai o saptamana pe masura asteptarilor dar atentie la crearea propriilor deziluzii :)