vineri, 30 septembrie 2016

Fa ce faci...dar fa-o cu placere, din placere

De cand suntem mici ni se spune ca trebuie sa facem ceva cand ne facem mari, aici ma refer la cariera, job.

Parintii nostri au tendinta deseori (ca si in cazul meu) sa te indrume, sa-ti 'implanteze' in cap ceea ce si-ar dori ei sa faci, ca urmare a unei nemultumiri sau regret pentru ce nu au putut/reusit sa realizeze ei la inceputurile lor.

E o chestie normala, daca stam sa ne gandim ca isi doresc ce-i mai bine petru noi, copiii lor doar ca, ei nu pot si nu trebuie sa traiasca viata noastra. Ceea ce trebuie sa facem este sa luptam pentru acea cariera sau acel job care ne implineste din aproape toate punctele de vedere.

In zilele noastre, din pacate, cei mai multi dintre noi isi aleg joburile/carierele exclusiv din perspectiva financiara, asta ca urmare a societatii in care traim si, din cauza faptului ca lumea te judeca acum dupa hainele pe care le porti, masina pe care o conduci, intr-un cuvant banii de care dispui.

Acest lucru ne impinge pe multi dintre noi sa facem ceea ce nu ne defineste, nu ne multumeste, doar banii au ajuns sa conteze cand te gandesti sa-ti alegi/schimbi jobul.

Acest lucru l-am facut si eu timp de 3 ani de zile, pana anul acesta inclusiv.

Sunt absolventa de stiinte politice deci, teoretic locul meu este in politica, printre legi si hotarari de guvern. Am facut aceste lucruri, am cunoscut aproape toate procedurile legislative care exista pe la noi, am asistat la sedinte de acest tip deci mi-am pus in practica cunostintele teoretice  dobandite in perioada facultatii.

OK, dar joburile pe care le-am facut nu mi-au adus satisfactia aia pe care o ai de la un job unde chiar iti place ceea ce faci si mai ales crezi in ceea ce faci pentru ca, domeniul politic este un domeniu in care deseori trebuie sa sustii niste lucruri care poate pentru tine suna...foarte ciudat, sa zicem.

Ei bine, cum ziceam intr-o postare anterioara ca m-am reprofilat, am constatat ca, in primul rand, seara cand ajung acasa dupa o zi de 'munca' nu mai simt acea oboseala sfasietoare pe are o resimteam pana acum. Imi dau seama ca mersul la job nu mai reprezinta asa un chin, o povara de genul 'off, iar trebuie sa merg maine la munca' sau, duminica seara sa ma gandesc cu groaza ca ziua de maine inseamna inceputul unei alte saptamani de...MUNCA.

In felul asta iti dai seama ca ceea ce faci chiar faci cu placere si te implineste si din punct de vedere spiritual, emotional sau cum vrei sa-i zici. Poate parea ca vorbesc din carti dar chiar asta simt si celor dintre voi carora le place ceea ce lucreaza in momentul asta stiu la ce ma refer.

Cred ca secretul este ca fiecare zi sa fie diferita si sa te provoace din toate punctele de vedere.
Sau, daca consideri ca ceea ce ti-ar placea tie sa faci nu constituie un job fa-o ca pe un hobby, este o modalitate super ca s ate relaxezi si sa te simti bine dupa o zi de munca :)

Ca sa nu mai spunem ca multi au reusit sa-si transforme hobbyurile in afaceri foarte profitabile :)

Deci, acestea fiind spuse, chiar daca jobul pe care-l ai in momentul asta nu te multumeste gaseste-ti un hobby, in caz ca nu ai deja si, cine stie, poate intr-o zi il vei transforma in jobul visurilor tale si nu va mai trebui sa 'induri' ceva ce nu iti ofera satisfactie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu