vineri, 14 octombrie 2016

Pana unde merge prietenia?

Am relatii de prietenie/amicitie cu un anumit numar de persoane, nici multi nici putini, care au inceput in diverse contexte.

Pentru mine personal nu conteaza numarul ci calitatea relatiei asa cum spuneam la un moment dat.

De curand mi-am schimbat profilul profesional si asta imi ingaduie, imi permite si un alt tip de relationare cu oamenii deja cunoscuti.

Ei bine, am observat ca acest lucru este cu dus si intors, mai bine zis este o arma cu 2 taisuri.

De cele mai multe ori, prietenii nu se pot detasa de ideea de prietenie, drept urmare parca le este dificil sa se regaseasca in postura de a discuta lucruri profesionale, cum imi zicea cineva 'cu familia si cu prietenii nu se fac afaceri'.

Eu sunt genul de persoana care nu gandeste pesimist sau nu este reticenta cand vine vorba de astfel de colaborari intre persoanele care se cunosc de ceva timp, dimpotriva. Dar, trebuie sa recunosc ca ceea ce mi s-a spus s-a adeverit pana acum. Asa cum spuneam, prietenilor mei le este greu sa se detaseze de relatia pe care deja o avem si le este greu sa se puna in locul unui interlocutor care isi urmareste intereseul intr-o tranzactie desi, de cele mai multe ori prieteniile se nasc din interese comune l ora actuala.

De ce? Nu stiu.

Observ ca oamenii evita de cele mai multe ori sa atinga niste subiecte sensibile sau sunt reticenti sa faca acest lucru de fata cu un prieten/amic.

Paradoxal, le este mai usor sa se 'deschida' din acest punct de vedere in fata unui strain, o persoana pe care nu o cunosc si aceasta nu ii cunoaste, la randul ei.

Astazi de pilda am discutat cu o persoana pe care eu personal o stimez din multe puncte de vedere, ca atare mi-am creat o impresie foarte favorabila vizavi de respectiva. Insa, am avut neplacuta surpriza de a constata anumite limitari ale acestei persoane, cumva mi s-a spulberat un mit referitor la pregatirea mentala a acestei persoane, parea genul care gandeste out of the box, o persoana open-minded.

Defel, sunt o persoana careia ii place sa comunice, o persoana sociabila, deschisa. Insa, ce ma ingrijoreaza, uneori incepe chiar sa ma doara, este faptul ca observ parca din ce in ce mai mult ca sunt atatia oameni alaturi de care m-am inconjurat cu care nu ma mai regasesc in discutii. Deja nu mai imi dau seama cine s-a schimbat mai mult: eu sau ei?

Am observat ca oamenilor le este foarte greu sa recunoasca in primul rand fata de ei ca exista lucruri care-i depasesc dar despre care ei au senzatia ca stiu o gramada, au cunostinte vaste. Sunt setati pe falsa idee ca stapanesc niste lucruri, cand de fapt ei habar nu au.

Este adevarat ca suntem probabil multi in aceasta situatie dar ne doare cand trebuie sa recunoastem asta fata de noi, damite fata de ceilalti.

Pe de alta parte, oamenii urasc sa-si asume responsabilitati. Foarte multi parca tin cu tot dinandinsul sa-ti spuna si sa-ti arate clar ca nu doresc sa te bazezi pe ei pentru nimic. Acest lucru imi pare de asemenea paradoxal. Cu alte cuvinte ne incurajam unii pe altii sa construim relatii superficiale, fara substanta, inodore, insipide.

Da, este trist ce spun dar foarte adevarat.

Te las pe tine sa judeci cat sunt de adevarate aceste lucruri in functie bineinteles de cazul tau.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu